Dezvoltare durabilă

Am primit lumea ca o moștenire, pe care nu-i e îngăduit nimănui să o deterireze ci pe care fiecare generație este obligată să o lase mai bună posterității. — Antoine de Saint Exupery

Responsabilitate și sustenabilitate.

Una dintre valorile de baza ale SUCT este respectul, față de mediu, oameni, viitor. Pentru o dezvoltare durabilă și o generație prosperă avem obligația de a lua cele mai bune decizii și de a face lucrurile corect, cu responsabilitate.

Este în natura noastră ca la SUCT să gândim inteligent. Nu doar în legătură cu domeniul construcțiilor, ci cu tot ce intră în tangență cu activitatea noastră. Susținem o dezvoltare corectă care se bazează pe echilibru și durabilitate.

Parteneri care împărtășesc aceleași valori

Apreciem faptul că partenerii noștri împărtășesc aceleași valori și practici. Ne străduim să transmitem același sentiment și clienților cu care am colaborat sau colaborăm. Prin tot ce facem împreună încercăm să punem în aplicare inițiative și să ne asumăm responsabilitatea socială și cea de mediu.

Putem avea un viitor prosper doar dacă nu compromitem prezentul

SUCT a obținut certificarea sistemelor de Managament ISO 14001:2005. Odată cu implementarea SMM-ului ne aliniem standardelor și legislației impuse. Această certificare ne ajută la construirea, realizarea, revizuirea și menținerea politicii de mediu a companiei.

Suntem susținătorii unui mediu în care putem trăi și ne dezvoltă sănătos. Ne implicăm în mod direct în realizarea acestui deziderat. În perioada 2013 – 2015, SUCT are un rol important în proiectul care presupune închiderea celor 7 depozite de gunoi din județul Suceava. Acest lucru reprezintă pentru noi o provocare. Este datoria noastră, a celor care trăim în prezent, să lăsăm generațiilor viitoare un loc mai curat, mai prosper și mai luminos.